Dragi prieteni,

În contextul situației critice din cultură, iată, sunt pe cale să dau drumul unui proiect mai vechi, pe care l-am tot amânat și la care am mare nevoie de ajutorul colegilor de breaslă. Am înființat Asociația pentru Ospitalitate Culturală (AOC) care, în linii mari, își propune să sprijine creația culturală (burse de creație & rezidențe literare / artistice), debutul editorial (granturi pentru editurile mici) și să acorde sprijin seniorilor culturii aflați în dificultate.

Cum cea mai mare problemă a unor astfel de inițiative generoase este bugetul, am gândit un mecanism de autofinanțare. AOC deschide un magazin virtual, Prăvălia Colecționarului, unde pune în vânzare obiecte cu potențial pentru colecționari și anticari, de la pagini de manuscris la ediții bibliofile, de la fotografii rare la desene / tablouri / obiecte de artă, de la scrisori și cărți de vizită la documente și obiecte personale cu relevanță culturală, de la afișe la cărți poștale, adică orice ar putea fi interesant din această perspectivă.

Așadar Prăvălia Colecționarului este un proiect AOC, destinat obținerii de fonduri pentru finanțarea de burse de creație, rezidențe de artist, sprijinirea debutului și asistența persoanelor în vârstă din domeniul culturii, aflate în dificultate. Prăvălia pune în vânzare bunuri culturale cu valoare de colecție, obținute prin donație din partea scriitorilor, artiștilor, oamenilor de cultură.

Este deopotrivă un exercițiu de solidaritate culturală și intergenerațională, dar și un mecanism eficient de susținere a creației pornind de la resursele breslei. Creatorii sunt în primul rând făuritori de bunuri artistice, dar munca lor lasă întotdeauna urme care s-au bucurat de atenția muzeelor și colecționarilor, mărturii ale travaliului și carierelor lor.

Toate finanțările acordate prin proiectele AOC vor fi însoțite de un apel public, iar selecția va fi realizată cu ajutorul unui juriu alcătuit din profesioniști ai domeniului.

Acum, rugămintea mea este previzibilă: m-aș bucura să contribuiți la succesul acestui proiect, printr-o donație personală. Lista obiectelor cu potențial este lungă: afișe, cărți cu valoare bibliofilă (ediții princeps sau volume cu dedicație), cărți poștale, cărți de vizită, desene, diplome, documente, ex-librisuri, fotografii artistice sau documentare, insigne și medalii, invitații, scrisori, pagini de manuscris (pot fi și texte copiate de mână cu această ocazie și semnate), schițe, tablouri, obiecte de artă sau obiecte personale legate de activitatea de creație; în fine, orice altceva aveți disponibil și credeți că s-ar potrivi pe rafturile virtuale ale Prăvăliei Colecționarului.

 

Cu mulțumiri,

Dan Lungu