Am prezentat pe 4 mai excelentul proiect al scriitorului Dan Lungu prin care AOC intenționează să obțină fonduri pentru finanțarea proiectelor culturale și sprijinirea artiștilor. Cum spuneam atunci, pînă acum s-au alăturat proiectului Ana Blandiana, Gabriela Adameșteanu, Ștefan Agopian, Vasile Baghiu, Magda Cârneci, Ruxandra Cesereanu,  Mariana Codruț, Carmen Firan, Filip Florian, Matei Florian, Radu Pavel Gheo, Claudiu Komartin, Viorel Ilișoi, Florin Lăzărescu, Cosmin Perța, Robert Șerban, Lucian Dan Teodorovici, Radu Vancu, Elena Vlădăreanu, scriitori importanți din toate generațiile active și din toate genurile literare. 

M-am alăturat și eu și am făcut lista obiectelor de artă pe care le voi dona. Rămîne doar să mă văd cu DL ca să i le predau. între timp, alți artiști s-au alăturat proiectului, amintesc dintre plasticieni pe Felix Aftene si Dan Perjovschi, precum si pe caricaturistul Costel Pătrășcan. De asemenea, scriitoarea Nicoleta Dabija a anunțat că va dona un portret al poetului Mihai Ursachi, realizat de regretatul Val Gheorghiu… De asemenea, scriitorul și filosoful Dorin David a anunțat că va face donații AOC. De altfel, el m-a întrebat data treută cum se procedeaza.

Reiau din nou informțiile privind modul în care doritorii pot participa prin donațiilor lor la dezvoltarea și succesul proiectului:

  • de la cei din Iași și București va prelua personal donațiile;
  • cei din alte localități sînt rugați să utilizeze serviciile Fan Courier, serviciul cu plata la destinație – firma va ridica obiectele de la domiciliul donatorului și le va transporta pînă la sediul asociației, unde destinatarul va plăti toate taxele necesare. Adresa de contact este Bd. Independenței nr. 34, Bloc Y – 8, apart. 48, Iași;
  • unele persoane au spus că ar dori să susțină asociația financiar. DL mi-a spus că este în curs de construcție o platformă destinată unui asemenea scop și mulțumește prin mine tuturor.

Iar aici linkul către prima postare unde se află și scriosoarea lui Dan Lungu prin care anunță proiectul, precum și alte detalii: https://antoneseiliviu.wordpress.com/2020/05/07/noi-donatii-pentru-asociatia-ospitalitatea-culurala/

Materialul integral: www.antoneseiliviu.wordpress.com